Despre omul Vlad Manoliu

Nu știu alții cum sunt, vorba lui Creangă, dar eu când mă gândesc la Vlăduț mă gândesc la cel mai bun orez cu legume pe care l-am mâncat vreodată. Nu mai sunt de ceva vreme bună un fan al cărnurilor, de orice fel, așadar pe oriunde mănânc îi terorizez pe bucătari cu cerințe de preparate fără carne. Probabil visul fiecărui bucătar este să gătească carne, cu coptură rare sau medium-rare, sau preparate extravagante cu fructe de mare gătite în cuptoare pe cărbuni. Dar eu le spulber visele de fiecare dată și cer de obicei ceva cu legume sau vreun preparat din cartofi. Așa l-am și cunoscut pe Vlăduț, într-un restaurant unde am vrut să mănânc ceva cu legume.

Așa l-am cunoscut eu pe Vlăduț, într-o farfurie. Și ce farfurie... Ziceai că însuși pictorul italian Vittore Carpaccio a stat lângă el și i-a spus cum să combine tonurile de alb și roșu ca într-un tablou de-al lui. Iar gustul... Era ca și cum mâncam o bucățică de fericire presărată cu praf de zâne magice. Vlăduț chiar gătește, și încă ce bine gătește. N-aș putea să nu vă spun că după ce am mâncat prima oară din mâna lui l-am urmărit prin fiecare restaurant pe unde a lucrat, ca un copil mic care urmărește fix cu privirea mâna celui care ține mâncarea. 

”Dacă nu îi poți învinge, alătură-te lor.” 

Și când Vlăduț a văzut că nu sunt prea multe șanse să scape de mine s-a hotărât să ne și împrietenim, doar eram printre persoanele pe care le vedea cel mai des în viața lui. Cred că putem spune că eu oricum deja făceam parte din cercul lui de prieteni, la cât de des ne vedeam la restaurantul unde lucra, chiar dacă el nu știa asta încă. 

După cum deja cred că ți-ai dat seama, cititorule, eu nu am limită de cuvinte. Sunt ca un document word virusat care are pagini infinite. Superputerea mea este că pot vorbi, sau scrie, non-stop. Cred că de cele mai multe ori când cer ceva, primesc ce vreau doar ca să mă opresc din vorbit. Și uite așa, știind și Vlăduț că arta oratorică îmi este prietenă bună, și că sunt dresor de cuvinte, ne-am aliat și am făcut o înțelegere. El îmi face de mâncare, multă mâncare căci eu nu mănânc puțin, iar eu îl ajute să dreseze cuvintele pe foaie. Zis și făcut.

Când am aflat că Vlăduț este concurent la emisiunea ”Chefi la Cuțite” am știut că duo-ul nostru o să fie ceva foarte interesant. Eu am cochetat cu televiziunea în trecut, știu niște tips&tricks, iar Vlăduț gătește demențial. Ce putea să iasă rău din asta?

Pe tot parcursul emisiunii am trăit împreună cu el fiecare emoție, fiecare eliminare, fiecare câștig și am salivat la fiecare probă. Vlădut îmi povestea trăirile lui și împreună reușeam să le așezăm pe foaie ca să fie transmise mai departe către cititori. Tot parcursul emisiunii a fost frumos, însă cred că cele mai pure emoții au fost la final. Finalul emisiunii, mă refer, căci pentru noi acel moment nu a fost finalul, ba dimpotrivă, a fost un nou început. Vorba aia, nu te uita la partea goală a farfuriei, uită-te la mâncarea de pe farfurie. Împreună cu Vlăduț am reușit, zicem noi, să împărțim o bucățică din inima lui tuturor celor care l-au susținut. Prin cuvinte duioase, prin sentimente exprimate sincer pe foaie, prin felul lui de a fi și prin intermediul ultimei scrisori dedicate eliminării lui din concurs. Eu și el am scris direct cu inimile pe foaie, nu cu pixul. Ahh, parcă retrăiesc iar acele emoții și îmi vine să scriu fără oprire, dar mai bine îți las direct scrisoarea noastră ca să o citești.

” Nu fi supărat pentru mine! 

Eu nu sunt.

Drumul meu nu se termină aici.

Poate nu am ajuns în finala lor, dar tocmai m-am calificat în finala mea proprie. Sunt eu împotriva mea, și crede-mă că voi face tot ce îmi stă în putință ca să câștig de această dată. 

Îți promit, o să fiu câștigător în Finala Vieții mele.

Să știi, chiar și eu pot avea emoții.

Chiar și eu am zile proaste.

Chiar și eu pot să uit pe moment tot ce știu de-o viață.

Chiar și eu am trăiri intense, cu palpitații și respirație tăiată.

Chiar și eu sunt om. 

Mulțumesc! 

Mulțumesc Chef Sorin Bontea pentru că m-ai ales în echipa ta fără să stai pe gânduri, chiar de la început.

Mulțumesc Chef Dumitrescu pentru că ai văzut potențialul meu și m-ai luat în echipa bulinelor ca să facem artă în farfurie împreună.

Mulțumesc colegilor mei, din ambele echipe, pentru că m-au inspirat și pentru că m-au susținut.

Îți mulțumesc ție, cititorule, pentru că ai stat de fiecare dată cu sufletul la gură, pentru că ai trăit împreună cu mine fiecare victorie și fiecare eșec. Îți mulțumesc pentru că ai fost, și ești, alături de mine.

Mă înclin! 

Mă înclin în fața voastră, a tuturor, în semn de recunoștință și respect. 

Mă înclin în fața acestei experiențe extraordinare și învârt pentru ultima oară cuțitul în aer, aici, la Chefi la cuțite. 

A fost o experiență pe care cuvintele nu o pot descrie la adevărata valoare. 

M-am redescoperit. 

Am învățat. 

M-am atașat. 

Mi-am făcut prieteni. 

M-am pierdut. 

M-am regăsit. 

Nu fi supărat pentru mine! 

Eu nu sunt. 

Drumul meu nu se termină aici.”

Drumul nostru abia începe. Pregătim o campanie super interesantă și sunt sigură că o să îți placă și ție. Nu pot să vă spun prea multe momentan, dar vă spun doar atât, Vlad o să gătească. 

Îți mulțumesc pentru răbdarea de a parcurge toate cuvintele mele, dragă cititorule.

Mă înclin.

Semnat: Beatrice, PR și dresor de cuvinte.