Noi suntem patetici

miercuri, 17 noiembrie 2021

Beatrice

Co-Owner PixQuality / Manager Departament Marketing / Specialist Licențiat în Științe ale Comunicării / Specialist cu titlul de Master în Științe ale Comunicării, Relații Publice și Publicitate

Noi, cei de la PixQuality, suntem patetici. 

Da, ai citit bine.

Poate ai impresia că ți-a fugit privirea prea repede printre cuvinte și nu ai citit cum trebuie, dar nu, chiar ai citit bine. Toată echipa de la PixQuality este patetică. Și încă cât de plini de patos suntem...

Stai puțin, doar nu ai crezut că vorbim cu sens depreciativ, nu-i așa? 

Eu vreau să spun că noi suntem entuziaști și avem o însuflețire pasionată. Scrierile noastre sunt înflăcărate și emoționează cititorul.

Probabil sunt multe persoane care cred că dacă ți se spune că ești patetic este o jignire, însă noi și cu tine, dragă cititorule, știm de acum că, de fapt, asta nu este ceva de rău. 

Înainte de toate hai să ne abatem puțin de la subiectul principal ca să explicăm detaliat, să ne asigurăm că suntem toți pe aceeași lungime de undă. Pentru asta îl vom cita pe bătrânul DEX căci el explică ca nimeni altul:

PATÉTIC, -Ă, patetici, -ce, adj. 1. Plin de patos, care emoționează, impresionează, înduioșează; plin de emfază, de afectare.

PÁTOS s. n. Însuflețire pasionată; avânt, entuziasm. ◊ Loc. adv. Cu patos = a) în mod entuziast; pasionat, înflăcărat; b) în mod afectat, emfatic. 

No, acum sper că s-a înțeles.

Tare m-aș bucura să aflu că toată lumea știa deja ce ne-a spus nenea DEX, dar din păcate încă se pune virgulă între subiect și predicat, așa că, îmi vine greu să cred că asta e posibil.

„Limba este însăși floarea sufletului etnic al românimii”, după cum bine spunea Mihai Eminescu. Limba asta frumoasă merită respectul nostru, cred eu. Ah, dar iar m-au apucat sentimentalismele. Așa pățesc când vorbesc despre limba maternă.

Dar eu altceva voiam să îți zic... 

(„Voiam”, nu „vroiam”. Nu m-am putut abține.)

De fapt, vreau să te rog să recitești mereu scrierile tale. Fie ele online sau offline, pe Facebook sau în jurnalul din sertarul noptierei. 

Și creierul are nevoie de exerciții, nu doar corpul, iar exercițiul acesta e ca o serie intensă de genoflexiuni, în cazul doamnelor, sau de flotări, în cazul domnilor. Sau chiar invers. De ce nu? Doar suntem egali. Ba chiar cunosc câteva domnișoare care atunci când fac flotări determină bărbații din jur să se uite în altă parte, de rușine. Dar asta e altă discuție. Și o să fie una lungă căci sunt o feministă înrăită.

Revenind, voiam să te rog să fii atent când scrii. Orice. Chiar și un bilet pentru frigider.

Sunt sigură că a treia oară când o să recitesc articolul acesta o să mai găsesc o greșeală, două, dar măcar i-am arătat respectul cuvenit și l-am recitit și corectat înainte să îl public. 

Dacă recitești tot ce scrii atunci deja ai un mare avantaj în fața celui care scrie pe fugă. Și eu scriu idei pe fugă, cu toții avem notițe peste notițe în telefon, sunt sigură, dar de la schiță la publicare este drum lung...

Și dacă tu nu ai timp sau nu știi să parcurgi singur acest drum noi suntem aici pentru tine.

Toate drumurile duc la PixQuality, vorba copywriter-ului nostru.

Avem în echipa noastră 2 specialiști licențiați în Științe ale Comunicării care sunt gata să te ajute ori de câte ori ai nevoie. 

Ai un business de succes și vrei să comunici eficient cu clienții tăi? 

Ai un brand personal pe care vrei să îl faci cunoscut? 

Cuvintele sunt calea către inima oamenilor.

Nu lăsa afacerea ta pe mâinile cuiva care se simte jignit când i se spune că e patetic.

Nu lăsa afacearea ta pe mâinile cuiva care pune virgulă între subiect și predicat.

Nu lăsa afacerea ta pe mâinile cuiva care nu folosește semne de punctuație.

Corectitudinea textelor tale denotă eleganță și seriozitate.

Inspiră încredere prin intermediul scrierilor tale și clienții o să fie o consecință firească.

Alte articole